Dacă o femeie plănuiește să rămână însărcinată, atunci va trebui să se monitorizeze pentru a simți când vine ovulația și, prin urmare, ce se întâmplă cu corpul ei înainte de sosirea sau ne-sosirea menstruației. Multe dintre simptomele sindromului premenstrual (PMS) sunt similare cu cele care apar la începutul sarcinii. Așadar, cum aflu dacă sunt însărcinată sau că îmi vine ciclul?

La fel cum fiecare femeie este diferită, fiecare menstruație are anumite caracteristici. Unele femei află că le-a venit ciclul doar când merg la toaletă, altele se simt rău cu o săptămână înainte de sosirea menstruației.

Dacă o femeie își monitorizează zilele fertile și infertile prin măsurarea temperaturii bazale cu un termometru bazal sau cu ajutorul unui calculator de fertilitate, atunci probabil că va ști dacă este sau nu însărcinată. Nu este o metodă 100% sigură, dar bineînțeșes, în comparație cu femeile care nu se monitorizează, ea va ști cum decurge ciclul ei menstrual și dacă contactul sexual a avut loc în momentul ovulației. Așadar, haideți să descifrăm semnele sindromului premenstrual și semnele sarcinii timpurii.

Aceleași simptome de PMS și la începutul sarcinii

  • crampe abdominale,
  • dureri de cap, posibile migrene,
  • tulburări ale stomacului, constipație,
  • umflarea și sensibilitatea sânilor,
  • amețeală,
  • modificări ale apetitului și pofte alimentare
  • acnee
  • sângerări ușoare la începutul menstruației sau sângerări de implantare,
  • modificări de dispoziție și schimbări bruste emoționale
  • oboseală.

Alte simptome ale sindromului premenstrual

Aceste simptome sunt mai frecvente în cazul sindromului premenstrual și, prin urmare, șansa de a rămâne însărcinată este foarte scăzută.

  • Dureri de spate,
  • balonare.

Alte simptome timpurii de sarcină

Aceste simptome sunt tipice pentru începutul sarcinii și, prin urmare, indică faptul că a avut loc sarcina.

  • întârzierea menstruației,
  • femeia se simte "ciudat",
  • gust metalic în gură,
  • urinări dese
  • insomnii,
  • eliminări vaginale,
  • nas înfundat,
  • creșterea temperaturii bazale a corpului.

Este posibil să aveți tot felul de simptome și nu va fi ușor de spus în ce stare vă aflați. Cel mai bine este să așteptați menstruația și, dacă aceasta întârzie, să efectuați un test de sarcină. Nu vă poate confirma cu certitudine sarcina, însă consultul la medicul ginecolog confirmă sarcina și evaluează evoluția sarcinii.

Dacă nu plănuiți să rămâneți însărcinată, atunci vă recomandăm să țineți o evidență a zilelor fertile și infertile și să vă protejați în timpul actului sexual. Iar dacă plănuiți să rămâneți însărcinată, vă dorim multă baftă.